ROSEGOLD EVENTS

Meniu servicii

cadou BUCHET de mireasa

EU SUNT ADINA SI ABIA ASTEPT SA NE CUNOASTEM! ​

Tema de nunta rustica, aranjamente si decoratiuni.

Cum decorezi un eveniment in stil rustic, ce flori si ce accesorii alegi?

Solicita chiar acum oferta promotionala la [email protected]

Din ce in ce mai preferata in randul mireselor este tematica de nunta rustica, care se potriveste de minune in locatiile exterioare de tip gradina sau in hambarele de nunta care sunt la moda. Tematica de nunta trebuie gandita in functie de vostru ca miri si ca oameni, de asteptarile voastre in materie de stil si eleganta si poate cel mai important, in functie de spatiul unde va avea loc nunta. Este aproape o regula atunci cand mirii incep sa se ocupe de organizarea unei nunti ca, mai intai,  acestia aleg locul pentru desfasurarea evenimentului. In acest caz, te sfatuim sa te gandesti putin mai departe, si la tematica de nunta pe care o preferati amandoi, ca sa fiti siguri ca se va potrivi cu toate elementele de décor din localul ales pentru eveniment si ca aranjamentele florale care dau nota de varf acestui stil rustic isi vor gasi un loc perfect in povestea pusa in scena.

Tematica de nunta rustica

Cel mai potrivit local pentru aceasta tema de nunta este unul cu specific rural, rustic, si anume hambarele mai nou aparute in zona Bucurestiului.

1. Aranjamente florale pe stil rustic

  • Flori de camp in borcane transparente decorate cu iuta, asezate de-a lungul mesei
  • Flori diverse sortimente in borcane vopsite in diverse nuante: borcane aurii, borcane vopsite in nuante de cupru sau cu orice alte culori preferate.
  • Flori in vaze de aranjamente florale, elegante, aranjate de-a lungul mesei
  • Flori in sticle inalte fie transparente, verzi, violet, maro sau sticle vopsite auriu sau cupru.
  • Aranjamentele florale se pot realiza cu mix de borcane si sticle decorate cu panza de iuta.

Aranjamentele florale de nunta se pot alege in functie de preferintele miresei si nu prea mai sunt reguli in acest sens. Adica, daca pana acum te gandeai la bujorii parfumati ca fiind delicati si potriviti stilului de nunta elegant, clasic, ei bine acum ei pot foarte bine straluci si in borcanele decorate cu iuta pe masa din hambar. Au inflorescenta atat de mare incat sunt minunati si nu este nevoie de opulenta florala sau bugete exagerate, ei vor umple spatiul prin prezenta lor in diverse nuante pastelate si parfumul imbietor.

Aranjamentele florale de nunta cu bujori se pot face fie pe verticala cu inaltime, in vaze inalte, lasand tijele cat mai lungi cu tot cu frunze, fie la baza mesei, in vaze micute taiate cu firul scurt, lasand la vedere frumoasa floare a bujorului. Se poate aranja cate o floare in fiecare vaza, spuneam ca bujorii infloriti sunt foarte prietenosi ca dimensiune a florii si, desi sunt printre cele mai scumpe flori din sezonul lor, nu este nevoie de o cantitate mare ca sa decoreze frumos masa de nunta.

Ca flori potrivite tematicii de nunta rustica mai putem enumera: musetel, craspedia, crizantemele de orice specie, floarea soarelui, gypsofila ( floarea miresei), lavanda, maci, eringium, floarea de orez, veronica, floarea miresei, bineinteles lisianthus, limonium si multe altele.

2. Aranjamente florale rustice la masa de prezidiu

Aranjamentele de nunta pentru masa de prezidiu se deosebesc printr-o mai mare aglomerare de vaze cu flori decorate cu panza de iuta dispuse la marginea mesei fara ca acestea sa obtureze vizibilitatea mirilor spre restul invitatilor. Aranjamente florale de nunta pentru masa de prezidiu se pot aranja cu efect scara, borcane combinate cu vaze mai inalte pentru o naturalete a stilului. Florile sunt de obicei aceleasi ca cele de la masa invitatilor insa mai bogate cantitativ si dispuse astfel incat sa scoata in evidenta masa mirilor dintre restul celor din sala de eveniment.

Aranjamentele de nunta se gandesc astfel incat sa fie potrivite cu tema si sa creeze un fir al povestii clar si autentic. La baza mesei de prezidiu se pot pune rondele de lemn( butuci)  pe diverse inaltimi, cu tot cu scoarta pentru un efect de décor rustic mult mai autentic. Pe aceste rondele de lemn se asaza un mix de diverse suporturi de lumanari, fie terarii cu lumanari bloc sau cilindrii cu lumanari plutitoare, pentru un efect in scara, natural al temei rustice de nunta.

3. Buchetul de mireasa in stil rustic

Buchete de mireasa cu tematica rustica se pot realiza din florile mentionate mai sus, buchet cu floarea soarelui, buchet de mireasa cu bujori sau buchet de mireasa cu mix de mai multe tipuri de flori. Ceea ce ii da aspectul rustic buchetului de mireasa este legatura care il strange, funda care in acest caz se inlocuieste cu panza de iuta sau fir rafie dar nu se limiteaza la acestea, se poate lega si cu snur de piele, pentru miresele mai curajoase si nonconformiste. Forma buchetului de mireasa in stil rustic este lejera, naturala, forma nestudiata, ca si cum ai strange flori de pe camp intr-un buchet deosebit. Buchetele de mireasa deosebite se realizeaza cu echilibru intre verdeata si flori sau doar cu flori, in functie de preferintele miresei.

In ceea ce priveste accesoriile florale pentru domnisoarelor de onoare, avem cateva propuneri potrivite: coronite de flori in stil rustic, bratari ( corsage) cu flori si sarma decorativa, inele tip bijuterie florala cu flori aplicate, coliere handmade cu flori si plante suculente sau buchetele de flori. Si pentru mire, nasi si alti prieteni apropiati se pot lucra cocarde de nunta cu floarea miresei, cocarde cu flori naturale mix in functie de preferinte.

4. Lumanarile de cununie pe tema rustica

Aranjamentele florale de nunta sunt completate cu lumanarile de cununie, acestea se pot realiza minimalist, cu flori de camp, fie buchetel de flori mix aplicat pe lumanare fie flori puse in burete ( mai ales pentru hortensii care nu rezista fara apa). Dar mai potrivita in acest caz este varianta de lumanari cu flori aplicate in buchetel ca sa se vada tijele florilor care dau un aspect rustic, natural. Lumanarile de cununie se pot lucra cu buchetel de lavanda legat cu panza de iuta, cu flori violet de limonium sau cu floarea soarelui pentru un efect si mai pronuntat al tematicii rustice de nunta. Buchetul de flori se leaga decorativ de lumanare tot cu panza de iuta pentru efectul rustic al tematicii.

5. Decorul salii atunci cand alegi tematica de nunta rustica

Ceea ce ofera nota de stil rustic tematicii de nunta, dupa structura localului bineinteles, este decorul salii de eveniment cu diverse tipuri de fete de masa si traverse. Daca mesele sunt lungi pune pe centrul mesei, de-a lungul ei, traverse din panza de iuta natur sau colorata chiar, daca evenimentul se preteaza pentru coloristica variata.  Nu lipsesc feliile de lemn ca suport de farfurie sau ca decor pentru mese pe care se pun vaze cu flori.

Cu panza de iuta se decoreaza si scaunele, masa de prezidiu sau masa de candy bar, sevaletul ‘’Welcome’’ de la intrare se poate decora cu iuta, astfel incat toate aceste elemente sa creeze tema de nunta rustica.

wedding planner rosegold events